Lansarea programului guvernamental de compensații la energie pentru sezonul rece 2024-2025
Stimați reprezentanți ai mass-media,
Vă invităm să participați la conferința de presă dedicată lansării programului guvernamental „Ajutor la Contor” în sezonul rece 2024-2025. În cadrul conferinței, reprezentanții ministerului vor oferi informații detaliate despre mecanismul de acordare a compensațiilor la energie în sezonul rece curent, astfel asigurând un sprijin esențial gospodăriilor vulnerabile din întreaga țară.
Când? 10:00
Unde? Casa Guvernului, holul central, et. 1 (intrare de pe strada Bănulescu-Bodoni)
Cine?
– Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale
– Corina Ajder, Secretară de Stat
Detalii:
Începând cu 4 noiembrie 2024, consumatorii casnici se pot înscrie pe platforma compensatii.gov.md pentru a primi compensații la energie pentru perioada sezonului rece 2024-2025 (noiembrie-martie). Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare, este disponibil numărul gratuit al centrului de apel 0 8000 5000.
De la lansarea programului în anul 2022, aproape 900.000 de gospodării au beneficiat de compensații la energie, ceea ce a redus considerabil din vulnerabilitatea energetică a gospodăriilor.