Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Ministerul Muncii și Protecției Sociale promovează prevenirea traficului de ființe umane în cadrul Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”

31/10/2024
Ministerul Muncii și Protecției Sociale promovează prevenirea traficului de ființe umane în cadrul Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”

Pe parcursul ultimelor săptămâni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a alăturat unei serii de evenimente de informare și sensibilizare dedicate Campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”, desfășurată anual în contextul marcării Zilei Europene de luptă împotriva traficului de ființe umane.

Evenimentele au fost organizate la inițiativa Comitetului Național pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane, cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație în Moldova, în raioanele Hîncești, Sîngerei, Telenești și Dubăsari și au debutat cu lansarea expoziției de artă „Invizibili, dar vizibili printre noi,” care prezintă istorii reale trăite de victimele traficului de ființe umane. Expoziția a avut scopul de a informa societatea despre riscurile și consecințele fenomenului traficului de ființe umane, punând accent pe anumite grupuri de risc, cum ar fi copiii, tinerii, victimele violenței în familie, persoanele cu dizabilități și vârstnicii.

În cadrul evenimentelor, au fost organizate discuții privind riscurile traficului de ființe umane, măsurile de asistență și protecție a victimelor, noile tendințe specifice țării, precum și provocările cu care se confruntă specialiștii în gestionarea cazurilor de trafic. Cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație în Moldova și al Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, au fost distribuite materiale informative privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și a violenței împotriva copiilor.

Evenimentele au reunit reprezentanți ai Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Agențiilor Teritoriale de Asistență Socială, comisiilor teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane, Inspectoratului General al Poliției, Centrului pentru combaterea traficului de persoane, primari, asistenți sociali comunitari și membri ai echipelor multidisciplinare teritoriale.

Reieșind din angajamentele asumate pe plan internațional precum și din competențele deținute conform prevederilor legale, misiunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale pe domeniul de prevenire și combatere a traficului de ființe umane rezidă în: desfășurarea activităților de informare a populației, realizarea programelor de asistență necesară victimei sau prezumatei victime.

Platforma de realizare a competențelor stabilite reprezintă Sistemul Național de Referire, care la moment se află într-un proces de adaptare la noul mecanism instituit – Mecanismul național de referire pentru protecția și asistența victimelor infracțiunilor. Astfel, prin intermediul Sistemului național de referire a fost consolidată veriga cea mai operațională în asistența acordată victimelor și anume, echipele multidisciplinare teritoriale, care nemijlocit identifică, asistă și referă beneficiarii către serviciile de asistență și protecție disponibile.

Un element important în tot acest proces îl constituie specialiștii în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și reabilitării victimelor infracțiunilor instituiți în cadrul structurilor responsabile de asistența socială ale agențiilor teritoriale de  asistență socială și al structurilor responsabile de asistența socială și protecția drepturilor copilului din municipiul Chișinău și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. Acești profesioniști joacă un rol esențial în asigurarea unei intervenții eficiente și coordonate, facilitând accesul victimelor la serviciile necesare și promovând măsuri preventive pentru a evita recidiva.

Totodată, Agențiile Teritoriale de Asistență Socială au desfășurat activități de informare și sensibilizare, cum ar fi discuții cu persoane vulnerabile (șomeri, persoane cu dizabilități, copii și adolescenți), concursuri de desen și eseuri pentru copii, programe de informare a adolescenților, ședințe tematice cu autoritățile locale și distribuirea de pliante informative. La Centrul Maternal „Pro-Familia” din Căușeni, sesiuni tematice au inclus proiecții video, printre care „Mărturiile victimelor TFU”, iar participanții au discutat despre caracteristicile persoanelor traficate, miturile despre trafic și consecințele acestui fenomen.

Prin aceste activități, campania a urmărit creșterea gradului de conștientizare, mobilizarea partenerilor și consolidarea suportului pentru serviciile de intervenție promptă și reintegrarea victimelor traficului de ființe umane.

Spread the love