Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Compensațiile în factură și plata monetară pentru luna decembrie sunt disponibile pentru beneficiari

15/01/2024
Compensațiile în factură și plata monetară pentru luna decembrie sunt disponibile pentru beneficiari

41 732 de gospodării casnice noi, care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.mdîn perioada 26 noiembrie-25 decembrie 2023, pot vizualiza gradul de vulnerabilitate energetică și dacă vor beneficia de plată monetară lunară în cabinetul personal de pe platformă. 

Gospodăriile eligibile vor primi compensații pentru gaze naturale, energie termică sau energie electrică în facturile pentru decembrie, emise în luna curentă, și pentru fiecare lună până la finalul sezonului rece (martie 2024). În total, de la începutul sezonului rece 2023-2024, pe platforma compensatii.gov.mds-au înregistrat 781 298 consumatori casnici. 

Începând cu 12 ianuarie, beneficiarii de plata monetară în valoare de 800 lei, își pot ridica compensația la oficiile poștale sau o pot vizualiza pe cardul bancar. În luna decembrie, 274 899 gospodării s-au calificat pentru a primi plata monetară, cu 16 000 beneficiari mai mulți decât în luna noiembrie. Valoarea finanțării pentru luna decembrie constituie 219,9 milioane lei.

Plata monetară lunară este achitată de către Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, în fiecare lună, pentru luna precedentă.

Amintim, că plata monetară și compensațiile în factură sunt acordate doar gospodăriilor care se înregistrează pe platforma compensatii.gov.mdPlatforma este deschisă pentru înregistrare și cetățenii pot depune în continuare cereri pentru solicitarea compensațiilor la energie, până pe data de 25 a fiecărei luni din perioada rece a anului (noiembrie 2023 – martie 2024). Compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare pentru luna în care a fost depusă cererea.

Dacă cetățenii au întrebări suplimentare privind acordarea compensației pentru energie sub formă de plată monetară sau în factură, pot apela Linia Verde: 0 8000 5000 sau să trimită un mesaj la adresa electronică: suport@compensatii.gov.md.

Spread the love