Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Măsuri pentru creșterea salariului minim și impulsionarea dialogului social la nivel național

26/01/2024
Măsuri pentru creșterea salariului minim și impulsionarea dialogului social la nivel național

La data de 26 ianuarie curent, Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC) s-a reunit în prima ședință din anul 2024, sub conducerea ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, pentru a discuta măsuri importante privind stabilirea unui mecanism de creștere a salariului minim, dinamizarea dialogului social și alte inițiative esențiale pentru piața muncii.

În deschiderea ședinței, Alexei Buzu a prezentat Planul de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului 2024, care a fost susținut de toți partenerii sociali. De asemenea, aceștia au convenit asupra posibilității de a formula propuneri suplimentare care urmează să fie incluse după consultări ulterioare, pentru ca Planul să răspundă mai bine nevoilor din piața muncii.

Un alt punct important de pe ordinea de zi a fost crearea unui mecanism pentru stabilirea salariului minim la nivel național, în conformitate cu Directiva Europeană 2041/2021 privind salariile minime adecvate. În acest scop, a fost constituit un grup tehnic tripartit, format din reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor, patronatelor și sindicatelor, care va elabora un mecanism de stabilire multianuală a salariului minim. Grupul se va întruni periodic și își propune să finalizeze o propunere până în luna iunie, iar în septembrie-octombrie să fie disponibil un proiect agreat de toate părțile implicate.

De asemenea, participanții au subliniat importanța consolidării dialogului social la nivel de ramură, prin activarea Comisiilor ramurale pentru consultări și negocieri colective. Aceste comisii vor fi convocate lunar, pentru a sprijini colaborarea dintre ministere și partenerii sociali. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că va adresa un apel în ședința de Guvern pentru a susține și continua dialogul social, iar fiecare minister va crea puncte de sprijin („help desk-uri”) pentru a coordona activitățile comisiilor ramurale.

Participanții la ședință au discutat și despre necesitatea reluării activității Consiliului de specialitate pentru negocierea modificărilor la Codul Muncii. Această inițiativă a fost sprijinită de partenerii sociali, care au subliniat importanța colaborării tripartite în actualizarea cadrului normativ din domeniul muncii. Secretariatul CNCNC va monitoriza și raporta periodic despre progresul procesului de modificare și negociere.

În final, Confederația Națională a Sindicatelor și Confederația Națională a Patronatului au propus o declarație comună de susținere a cursului de integrare europeană a Republicii Moldova, care a fost susținută de toți participanții.

Spread the love