Ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu, în vizită la Rîșcani
Ministrul Muncii și Protecție Sociale Alexei Buzu împreună cu deputata Liliana Grosu au efectuat o vizită de lucru în raionul Rîșcani, unde au avut întâlniri cu asistenții sociali din regiune și cu reprezentanți ai subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
În cadrul întrunirilor, s-a discutat despre politicile și programele implementate, precum și despre reformele preconizate pentru perioada următoare. Totodată, au fost expuse problemele și provocările cu care se confruntă specialiștii locali și identificate soluții pentru facilitarea activității acestora.
În același context, oficialii au vizitat Centrul „Phoenix” din orașul Rîșcani – un complex care oferă servicii sociale pentru copii și tineri cu nevoi speciale. Acolo au discutat cu beneficiarii centrului despre necesitățile acestora și despre dificultățile pe care le întâmpină în viața de zi cu zi.
De asemenea, au ajuns la Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, organizația care promovează dreptul copiilor la protecție de orice formă de violență. Specialiștii de acolo contribuie la diminuarea incidenţei și a consecinţelor violenţei faţă de copii prin activităţi de prevenire, dezvoltare de capacităţi și servicii de asistență specializată.
La finalul zilei, ministrul Alexei Buzu s-a întâlnit cu mai mulți pensionari din teritoriu, care au relatat despre dificultățile persoanelor în etate și nevoile acestora.





