Procedura de solicitare a bunurilor de primă necesitate pentru refugiați din depozitul MMPS
Centrele de plasament temporar pentru refugiați, aprobate prin ordinul Agenției Naționale Asistență Socială, pot solicita bunuri din depozitul gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), unde sunt recepționate ajutoarele umanitare pentru refugiații din Ucraina, parcurgând următoarele etape:
1. Alcătuiesc lista necesităților pentru o perioadă de două săptămâni, raportată la numărul real de refugiați cazați;
2. Completează formularul de solicitare pe platforma UAHELP.MD.
Autoritățile publice locale de nivelul întâi, la rândul lor, pot solicita repartizarea bunurilor de primă necesitate de la depozitul MMPS, pentru refugiații aflați în alte forme de plasament decât centrele acreditate de Agenția Națională Asistență Socială, prin întreprinderea următorilor pași:
1. Completează o cererecu lista de necesități, centralizate la nivel de unitate administrativ-teritorială;
2. Cererea se semnează de către primar, se aplică ștampila;
3. Documentul se expediază scanat în format .pdf la adresa de email secretariat@social.gov.md.