Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative din cadrul reformei „Restart”, aprobat de Parlament în lectură finală

Legislativul a aprobat astăzi, în lectură finală, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative în contextul implementării reformei sistemului de asistență socială „Restart”.
Documentul, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prevede modificări în 19 legi, prin care va fi îmbunătățită guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială, precum și respectarea dreptului la protecție și asistență socială a populației vulnerabile, conform standardelor internaționale în domeniu.
Ajustările la cadrul normativ vor permite întreprinderea măsurilor necesare pentru a asigura uniformizarea serviciilor sociale la nivel național, sporirea calităţii acestora şi facilitarea accesului la prestații și servicii sociale a tuturor categoriilor de persoane vulnerabile.
Reforma „Restart” își propune să îmbunătățească mecanismele de finanțare și de planificare bugetară în domeniul asistenței sociale, să acorde prioritate dezvoltării profesionale a personalului din sistemul de asistenţă socială prin programe de formare profesională iniţială şi continuă, să creeze un sistem informațional integrat în domeniul asistenței sociale care să ofere date fiabile despre persoanele vulnerabile care necesită asistență ș.a.
În prezent, serviciile sociale sunt administrate neuniform, în timp ce numărul persoanelor care au nevoie de sprijin este mare și în creștere. Totodată, crizele semnificative la care a făcut față sistemul de asistență socială în ultima perioadă l-a făcut mai puțin rezistent la șocuri și capabil să lupte cu sărăcia în rândul populației.